Cine este credincios în cele mai mici lucruri este credincios și în cele mari; și cine este nedrept în cele mai mici lucruri este nedrept și în cele mari. (Luc.16:10)

Deci, dacă n-ați fost credincioși în bogățiile nedrepte, cine vă va încredința adevăratele bogății? (Luc.16:11)

Sunt cuvintele Mântuitorului nostru, de luat în seamă cu maximă responsabilitate!

Mă tot întreb cum pot dormi noaptea cei care știu ce au făcut, care au fentat sistemul și
se laudă în spațiul public, pe deasupra, că au reușit să folosească ,,măgărușul” altuia… Unii se
cuibăresc în spatele unor fapte mici, nevinovate, folosindu-se de Cuvânt, ca pretext, pentru a-
și ascunde duplicitatea, nedreptatea și superficialitatea. Mă irită tot mai mult acțiunile unora
care, după ce că au mințit sistemul, se și laudă cu acțiunile josnice, ascunse, pe care le-au
făcut, bravează ca mari eroi creștini, dar sunt o rușine pentru Biserica Domnului. Îi respect pe
cei care au luat poziție și au personalitate, nu lucrează după presiunea grupului și nici nu se
lasă influențați de cineva, ci pe cont propriu iau decizia și și-o asumă!

Sunt frații mei cei care au acceptat vaccinul, în aceași măsură sunt tot frații mei și cei
care au refuzat, din considerente personale sau medicale, respect decizia fiecăruia! Mă întreb,
în ce categorie pot fi incluși cei care au aruncat, de bună voie, la gunoi, la chiuvetă, adevărul?
Știu că cei mai dibaci la șmecherii sunt cei cu mintea odihnită…, din păcate sunt așa numiții
frați evlavioși care par spirituali, dar sunt gata să arunce totul pe canal…, inclusiv realitatea și
adevărul care îi deranjează!

Mă întristez când văd zâmbetul zeflemitor al celor care îți transmit: i-am fentat din
nou, sunt istet, știu să mă descurc… Nu am nimic cu ei, dar cum rămâne cu conștiința, știind
ce au făcut? Cum rămâne cu integritatea ascunsă, cu caracterul?

Cred că ar trebui să fie un moment al cercetării, al recunoașterii, al pocăinței
personale. Poate îți este greu să faci public păcatul tău, dar cred că poți, în inima ta, între tine
și El, să îți mărturisești ,,păcățelul” pe care îl consideri nesemnificativ și să te confrunți cu
Adevărul. Nu rămâne nimic ascuns, nimic nedescoperit, plata va fi mare, rușinea va fi de
nesuportat!

Oprește-te, lasă Cuvântul să despice măduva interiorului tău și să taie toate minciunile
transmise cu nonșalanță. Lasă-te de matrapazlâcurile pe care le consideri corecte! Lasă
măgărușii în altă parte, acolo unde au fost lăsați de stăpân (cred că știți povestea cu măgărușul
altuia… Cineva și-a publicat minciuna, falsitatea, în spațiul public, crezând că este admirat și
apreciat de lume, considerat isteț, dar nu este decât un mincinos profesionist). Nu vă folosiți
de toate metodele inventate sub diferite pretexte, pe care le aveți la îndemână, pentru a scăpa
și a vă atinge scopul firesc. Lăsați-L pe Duhul Sfânt să vă confrunte și lăsați-vă conduși de
Evanghelia Adevărului. Mă rog să beneficiați de har, de pocăință, toți cei care ați păcălit
sistemul, cumpărând o minciună, v-ați folosit de uși de scăpare ilegale, iar dacă ați fi dați în
vileag, v-ați rușina în fața Adevărului suprem. Fiți curați la suflet, plătiți prețul și nu vă
compromiteți. Nu împrumutați certificatele pentru a vă da drept alții. Nu vă înjosiți și nu vă
pătați conștiința! Dacă refuzați vaccinul, suportați consecințele, respectați legea și nu forțați
intrările magazinelor, ale mallurilor, ale restaurantelor! Dacă ați acceptat vaccinul, păstrați
pentru voi aceasta, este intimitatea pe care o respect și nu îmi permit să dau lecții. Vă respect
alegerea, nu vă condamn!

Adevărul să primeze pentru că minciuna are picioare scurte și consecințele vor fi pe
măsură!

Sorin Cigher, 5 februarie 2022

Foto: zf.ro

Publicat în EditorialEtichetat , , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *