Joia Mare – o zi mult așteptată…

Această zi este la fel de încărcată ca și celelalte zile, noaptea a fost cea mai lungă și cea mai grea… Totul este pregătit pentru celebrarea pascală. În camera de sus, acolo, adunați împreună, iau cina în semn de aducere aminte a tot ce se va petrece la cruce. Apoi Mântuitorul pregătește ștergarul, ligheanul și începe să spele picioarele, în semn de smerenie și respect pentru fiecare ucenic. Cuvintele de despărțire curg din inima Domnului, parcă toți privesc cu înfrigurare la ceasul în care Învățătorul va pleca dintre ei. Mântuitorul se roagă pentru ucenici ca unitatea să primeze între ei, chiar dacă cel care dezbină nu îi va cruța, totuși, puterea Lui, protecția Sa va fi cu ucenicii și-i va ține uniți. Biserica Lui va rămâne în picioare până la capăt!

De acolo, din camera de sus, unde se aflau toți, mai puțin vânzătorul care s-a dus să-și primească punga cu bani, s-au dus în Ghetsimani. Măslinii au fost martorii rugăciunii profunde pe care a făcut-o Domnul. Ucenicii, cuprinși de somn, au cedat, parcă era prea mult pentru ei să asiste la agonia pe care o îndura Domnul. Acolo se acceptă paharul amărăciunii și vinovăției noastre. El ia paharul și-l bea… de tot! Agonia a fost de nedescris, sudoarea transformată în picuri ca de sânge reprezintă durerea păcatelor care îl loveau pe El. După timpul de rugăciune, apare Iuda cu gloata. Sigur pe sine, Iuda merge țintă la Isus, îl sărută, acel sărut al josniciei și Domnul este arestat! Armata romană îl are în custodie, de acum este dat în mâinile dușmanilor. Rânjesc de satisfacție că au reușit să-L prindă pe Cel care le-a pricinuit mult disconfort. Toate erau pregătite (coroana, crucea, piroanele, biciul, sulița…) lipsea doar acuzatul. Acum îl au, totul e complet. Acolo în curte, în seara de joi, Domnul Isus rămâne singur, deși Petru îl privește de la distanță și nu poate face nimic… Ce face Petru este să se lepede de El. De trei ori Petru neagă apartenența la grupul format de Isus. Este un moment de lașitate, însă îl trezește cocoșul care cântă, așa cum i s-a prezis. Acel glas al conștiinței îl trezește la realitate și pe ucenic îl prinde dimineața în lacrimi, lacrimi sincere de regret, de pocăință. Ceilalți ucenici fug, care pe unde apucă. Iuda este mustrat de conștiință și alege sinuciderea. Echipa incompletă se va mai întâlni pentru a privi cu disperare la tot ce se petrece la cruce, ucenicii privesc în gol, cu speranțele spulberate, la Domnul răstignit. Oare ce noapte au avut ucenicii după arestarea Lui? Despre ei nu știm, dar despre El știm că a fost hulit, batjocorit, lovit, umilit, chinuit, judecat pe nedrept! În dimineața zilei de joi, la răsăritul soarelui, istoria își schimbă cursul: Învățătorul este arestat, ucenicii sunt împrăștiați, gloatele se pregătesc pentru un nou refren, diferit de duminică, „Răstignește-L! Răstignește-L!” și, se pare, că răul a biruit…

–Sorin Cigher – Sibiu, 2 mai 2024–