După ziua de duminică, care a fost ziua încoronării Regelui, o zi de entuziasm, plină de paradoxuri și multe necunoscute, când un Rege pacifist urcă pe un măgăruș și se îndreaptă spre Cruce, întâmpinat de mulțimea care învață refrenul „Osanalelor”, apoi un alt refren: „Răstignește-L!” și urmează ziua de luni…

Luni

Drumul spre Ierusalim, spre Templu, începe cu o realitate și o nevoie umană: Omul – Isus a flămânzit!  A trecut pe lângă smochinul ce ținea umbră pământului degeaba, pentru că frunzele nu țin loc de hrană, ornamentele nu ajută la astâmpărarea foamei, rolul unui pom fructifer este să hrănească și nu să umbrească în jur. Mântuitorul nu face decât să spună un cuvânt, iar Cuvântul Lui are putere. La Cuvântul Lui totul se oprește, pomul se usucă, e folosit doar pentru cuptor. Mesajul Domnului este altul, tranșant și usturător pentru toți care trăiesc doar ornamental, de pus în ramă, fără să producă nimic. Ce întâlnește în Ierusalim? O viață superficială, bună de imagine, dar fără rod. Cea mai mare tragedie, în Săptămâna Mare, este să ai o viață superficială, să crezi că pe lângă drum, în fața tuturor, vizibil, arăți foarte bine, dar când e vorba să caute Isus rod, nu găsește. Soarta celor doar cu frunzele la vedere este atunci când vine toamna și totul va fi dat pe față…

După această experiență tristă, ajunge în Templu. Aici, o altă imagine ornamentală, o lume colorată care a confundat locul. Templul era locul închinării, locul în care omul trebuia să-L adore pe Dumnezeu, dar oamenii și-au pus pe tarabă produsele spre vânzare. Fără nicio mustrare de conștiință, omul cumpără și vinde în locul declarat sfânt, pierzându-și orice simț al realității. Fiecare negustor a crezut că ajută cu ceva dacă vine aproape de cei care erau interesați să cumpere produse/obiecte religioase pentru sărbătoarea pascală. Toți erau aproape de zona religioasă, dar cei mai mulți nu aveau nimic de-a face cu viața spirituală. Templul a devenit locul în care afacerile prosperă, interesele materiale primează, fac bani din orice și chiar din locul sfânt pleacă pe plus din punct de vedere material, dar spiritual sunt de mult timp pe minus. Mântuitorul, așa cum nu L-am mai văzut, de la Regele blând, la Stăpânul mânios, biciuind pe cei care au pervertit Casa Tatălui, își apără Templul. El nu poate vedea păcatul din Casa Lui. Face curățenie de sărbători! Este nevoie să vină Domnul în Casa Lui și să răstoarne toate planurile, să scoată afară bișnițarii și să dea drumul porumbeilor închiși în cuștile stăpânilor! Hristos aduce eliberare, El face ordine, pune lucrurile la punct și declară, pentru totdeauna, Casa Tatălui va fi un loc al întâlnirii cu El și nu o peșteră înghețată în care își ascund oamenii interesele egoiste. Mâhnirea Mântuitorului este evidentă, omul și-a schimbat prioritățile. Într-o zi, Templul a fost un loc sacru, un loc în care veneau cu reverență, dar ușurința cu care se schimbă omul este alarmantă. Omul este schimbător și își aduce aminte de Dumnezeu doar când este la ananghie, în vreme de pace uită de tot ce este sfânt și se întoarce la obiceiurile lui, fără nicio jenă. Este nevoie de Mântuitorul, în Săptămâna Mare, să se ocupe de curățenia templului pângărit. Vine seara, așteptăm o altă zi, ziua de marți!

–Sorin Cigher – Sibiu, 29 aprilie 2024–